Cercetări vizuale

 

Marian Dobre

Valiza lui Marcel Duchamp

Este o cercetare artistică gândită ca un experiment. O investigație asupra cunoașterii practicii și a practicii cunoașterii în artele dintr-un timp și perimetru date – elemente spațio-temporale care de altfel fixează în câmpul artistic și experiențele autorului legate de acestea. O reflecție sistematică concretizată în mai multe artefacte și o teorie. Practic, prin aplicarea tehnicii-dublării (model ce poate fi întâlnit sub diverse formulări: contemplare vie, conexiune inversă sau feedback, contopire dialectică etc.) se obține o întreagă existență efectivă sau, în termenii lui Pierre Bourdieu, o „scară subiectivă de valoare” sau „de utilitate”. Astfel, prin urcare și coborâre continuă – de la finit la universal și invers – se obțin nuanțe pentru termenii: tradiție, modernitate, postmodernitate. Bunăoară trecerea de la Brâncuși și Victor Brauner (via Marcel Duchamp) la Ion Țuculescu și gruparea Prolog, cu Ion Grigorescu privit și independent de grupare – selecția operată în câmpul istoriei artelor fiind rodul unui demers subiectiv – este materializarea scării. La părțile ei terminale se găsesc două atitudini creatoare privite ca fiind extreme: studiul după model și experimentul. Atitudini creatoare privite însă în deschiderea lor, în dimensiunea lor vie, singulară sau atipică. Prin practicarea și/sau teoretizarea lor împreună, concomitentă sau alternativă, se poate ajunge la individuare, la obținerea unui întreg, la crearea unei lumi, a unei opere totale – considerând că acest rezultat reprezintă și în câmpul artistic manifest în postmodernitatea românească, ca și în cel occidental, o excepție și nu o regulă. Astfel, fața postmodernă a artei românești din a doua jumătate a veacului al XX-lea, vibrația ei, va fi conturată sau descoperită, după modelul valizei duchampiene [„Boîte-en-valise”], prin intermediul relațiilor dintre punctele de referință numite mai sus, ca o lume artificială ce poate fi cunoscută și descrisă în totalitate. De această lume este dependent demersul creator al pictorului autor.

An: 2024
ISBN 978-606-720-199-4
Tiraj: 150

Scroll to Top