Despre editură

Editura UNARTE este înfiinţată prin decizia Senatului Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti din data de 09.05.2005. Din octombrie 2007 funcţionează ca Departament distinct cu misiune, scop, obiective, în strânsă legătură cu activităţile educaţionale şi de cercetare ale celor trei facultăţi: Facultatea de Arte Plastice, Facultatea de Arte Decorative şi Design, Facultatea de Istoria şi Teoria Artei, Centrul de Studii Vizuale, departamentul de Cercetare şi UNAgaleria din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti.

Misiune
Editura UNARTE susţine şi promovează activităţile Centrului de cercetare în istoria şi teoria formelor vizuale şi a Departamentului de Cercetare din Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, prin dezvoltarea unui program strategic cu o dimensiune naţională şi internaţională de analiză şi cercetare ştiinţifică în domeniile specifice şi conexe, prin asigurarea unui cadru specializat şi dezvoltarea de instrumente de susţinere şi promovare a cercetării.

Obiective
– Să contribuie la consolidarea abordării ştiinţifice şi teoretice a fenomenului artistic folosind ca instrumente analiza şi cercetarea, explorarea procesului artistic, a practicilor artistice și curatoriale;

– Să sprijine şi să stimuleze apariția unor lucrări editoriale de cercetare artistică şi ştiinţifică;

– Să contribuie la proiecte care încurajează şi promovează creaţia contemporană românească la nivel internaţional;

– Să pună în valoare rolul educaţional al cercetării prin publicarea unor volume de promovare a culturii vizuale şi teoretice de specialitate;

– Să stimuleze publicarea rezultatelor colaborării între artiști/cercetători din România și internaționali;

– Să faciliteze accesul la reţele internaţionale de cercetare şi analiză, de stimulare şi promovare a publicațiilor editurii.

Domeniu de cercetare:
ISTORIA ŞI TEORIA REPREZENTĂRILOR VIZUALE

1. Studii vizuale – Teoria artei – Critică  de artă – Curatoriat – Artă românească – Artă universală

2. Patrimoniu – Studii muzeale – Cataloage raisonné – Cataloage expoziţii de patrimoniu

3. Estetica imaginii vizuale

4. Cercetare artistică – Arta contemporană – Cataloage expoziții

5. Management şi politici culturale
Echipele de cercetare sunt constituite din membrii titulari ai Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, artişti, profesori şi/sau cercetători care desfăşoară activităţi de cercetare în regim de profesori invitaţi şi membri afiliaţi, critici, istorici, curatori, artişti vizuali, specialişti în domeniul de cercetare.
Planul editorial acoperă atât activitatea individuală a teoreticienilor, istoricilor, criticilor de artă şi a curatorilor cât şi a artiştilor vizuali – consacraţi sau aflaţi la debutul carierei artistice.

Colecţii:
Carte universitară
Carte ştiinţifică: Studii şi teorii vizuale, Document – Arhivă, Monografii esenţiale – Portret, Cercetări vizuale, Proiect de artist
Eveniment
Interdisciplinare
Manifestări ştiinţifice internaţionale

Scroll to Top